31 ian. 2017

Ceva ce vreau sa povestesc candva..


Dupa o gramada de timp, am descoperit si eu iubirea aia care scoate la iveala latura mea siropoasa ce nici nu stiam ca o am.Desi incerc sa evit sa o exploatez in scris.

Acum ma gandesc la toate momentele cand ma simteam mereu abandonata, toate datile cand am ramas cu inima franta, si toate datile cand m-am gandit ca nimeni nu o sa aiba suficienta rabdare sa ma cunoasca pe mine.Probabil "problema" mea nu a era ca nu atrageam atentia, ci ca plictiseam repede.Pentru ca mereu am avut problema asta, ma deschid greu fara de ceilalti.

Mereu am fost a cincea roata.Cand toti se pupau eu ma uitam in telefon asteptand o salvare miraculoasa.Cand toti erau in relatiile lor lungi, frumoase si roz eu eram cu inima franta si doar citem despre ele.Eu am fost fata din friendzone.Am fost si fata care si-a privit crush-ul sau fostul indragostindu-se de cea mai buna prietena.De doua ori chiar.Nu, experientele mele in "iubire" nu au fost frumoase.

Am fost indragostita de baieti care nu au fost numai cu mine, ci si cu altele simultan.Am fost cu un tip agresiv care a incercat sa ma loveasca dupa despartire.M-a marcat destul de mult desi s-a intamplat totul repede.M-am gandit mult la asta.Am fost cu un tip care mi-a violat cea mai buna prietena pentru ca era beata.Am fost cu un tip ce mi-a fost bagat pe gat de prieteni, iar eu am acceptat fara sa stiu nimic despre el si fara sa aiba vreun interes pentru mine.As vrea sa povestesc candva, despre fiecare din ei.

Nu stiu daca m-au facut sa imi fie teama sa ma indragostesc iar, sau m-au facut o persoana mai buna, si sa apreciez mai mult ceea ce am acum.Poate putin din ambele.


Una din melodiile preferate de cand eram "cu inima franta":

"Orgasme neuronale"


Desi niciodata nu o admit in offline, nu imi plac oamenii care folosesc cuvinte "destepte" numai sa isi etaleze ei cunostintele vaste.Sunt momente in care da, pari destept, si momente in care pari o persoana ce incearca prea din greu sa para interesanta.

Nu, nu pari mai inteligent cand folosesti cuvinte pompoase ca sa dai bine.Nu vreau sa citesc despre "orgasme neuronale" si "cum ti se racesc sinapsele" daca nu folosesti termeni de specialitate despre starea ta de ipohondrie.Vreau cand citesc ceva sa ma identific, nu sa ma simt ca si cum imi vorbeste un om de stiinta in termenii lui reci.(asta referitori la bloggeri)
Nu o sa te intreb ce inseamna cuvintele alea ca sa nu par proasta, chiar daca stiu ca o faci numai ca sa pari tu mai interesant.Urasc schemele de genul: indesi acolo cate cuvinte incap, cu cat mai multe cu atat mai bine ,stai si cu Dex-ul in poala daca se poate, numai ca sa pari destept.Si dupa ni le trantesti  in fata cu un aer de superioritate si intelectual.
Deci, draga intelectualilor, puteti folosi si cuvinte astfel incat sa intelegem si noi, astia mai prosti?

Am vazut prea multi care incearca sa isi ascunda anumite complexe sub masca asta de "eu stiu tot."..Poate unii nici macar nu au ceva de ascuns, si asa sunt ei, au impresia ca ei chiar le stiu pe toate.
If you can't explain it simply, you don't understand it well enough.  - Albert Einstein

Bravo, ai stil!

Folio illustration agency, London, UK | Jason Brooks - Fashion ∙ Glamour ∙ Architecture ∙ Lifestyle ∙ Vector - Illustrator:
L-am descoperit in septembrie in secvente scurte pe youtube in care Silvia se criza in emisiune si plangea.Apoi m-am uitat la inca o secventa, si inca una, si inca una, fara sa stiu despre ce e vorba.Sincer, prima data credeam ca sunt aduse acolo fete ca sa le imbrace Iulia Albu.(care habar nu aveam cine e pana sa vad emisiunea)

Am inceput  zilnic  sa ma uit la emisiunea asta cu tipe care defileaza in haine ciudate.Nu ma uitam pentru haine, nimeni nu cred ca o face, ma uitam pentru drama si conflicte.Oamenii sunt atrasi de drama si chiar daca nu o vem in viata noastra, facem rost de ea prin  emisiunile de genul.Initial interesanta a fost adusa la stadiul de "Nora pentru mama".Totusi continuam sa ma uit, de parca drama de acolo crea dependenta, dupa ce s-a terminat nu mai stiam cu ce sa imi pierd timpul.

Acum a inceput in sfarsit sezonul 2.Ce vedeam alta data intr-o zi acum vad in doua zile si dese ori le las neterminate.M-am plictisit.Prea multe concurente al caror nume nu il pot retine, nici nu stiu care cine e.Filmarile din culise se aud groaznic, mai mult de 14 persoane intr-o camera, toate vorbind deodata.Mi-a  atras atentia una cu voce de transexual( adica ceva intre femeie si barbat..femeie cu vocea ingrozitor de groasa) si una cu voce de Oana Zavoranu.Mi-a atras atentia asta pentru ca ma uit la hainele de pe ele si dupa fac altceva si le las sa vorbeasca pe fundal.

Drama si scandalul nu capteaza atentia la nesfarsit.

*nu am vrut sa pun poze cu "Bravo, ai stil", pentru ca nu imi plac.
Imagine audrey hepburn, Marilyn Monroe, and grace kelly
"Style is a way to say who you are without having to speak"(Rachel Zoe)

26 ian. 2017

Voiam sa stie ca imi pasa


Cand ma spal pe cap in vin in minte intamplarile astea random din trecutul meu.Asta a fost una foarte scurta dar care m-a facut pe moment sa simt o gramada.
Povestea incepe asa: eu, crush-ul care nu a observat niciodata existenta mea, cel mai naspa fost al meu,si o prietena.
Eram eu si prietena mea, incercand doar sa ne plimbam si sa vorbim chestii de fete.Nu am iesit nici doua minute ca fostul meu nasol o suna pe tipa asta.Stiam ca disperarea ei dupa atentie e mai mare decat disperarea mea dupa intelegere.Asa ca ce s-a intamplat mai departe a fost complet tipic pentru mine: m-am trezit stand si uitandu-ma la ei, fostul meu facea pe interesantul in timp ce noi doua incercam sa il gnoram ca sa putem bali dupa prietenul lui mai dragut si mai fraier(crush-ul meu).Relatia lor de prietenie a fost mereu una interesanta: aveai impresia ca vezi o relatie abuziva, numai ca intre tipi, si puteai vedea de la kilometri distanta ca unuia ii e teama de celalalt.
Dupa seara aia prietena mea imi spune ca acest crush al meu va incerca sa fie cu mine pentru ca  "Nu are nici o sansa la ea, pentru ca fostul meu nasol nu l-ar lasa se se apropie de ea".Stiam la ce sa ma astept de la fata asta si totusi m-am simtit insultata.Eram ca Fanta pe care o bei dupa ce s-a terminat Cola, pentru ca nimanui nu ii place Fanta,doar te multumesti cu asta din lipsa de altceva.(poate unii nu mai beau suc, dar eu o fac.Si asa m-am simtit)

Presupunerile ei au fost adevarate: in seara aia crush-ul m-a bagat in seama pe facebook.Si in seara aia, in timpul discutiei, aproape mi-am pus sufletul pe tava.Aproape.Pana cand in mijlocul conversatiei mi-am amintit ca astia doi inca erau amandoi in momentul in care eu tastam, si probabil nici nu citea singur mesajele.De aici a inceput sa mi se deruleze un intreg scenariu in minte despe fostul meu cum rade de partea cealalta a ecranului spunandu-i ce proasta sunt si ce usor pun botul.

Si atunci m-am oprit, mi-a venit sa imi dau cu ceva in cap, mi-a venit sa plang gandindu-ma la ce proasta sunt si ca probabil conversatia aia nici nu era pe bune.M-am simtit ca ultima proasta gandindu-ma ca, eu chiar am aratat latura mea emotionala acolo, iar el probabil nici nu spunea adevarul.Ca lui nu ii pasa de persoana mea, sunt doar una din alea multe fete cu care isi pierde timpul sa uite de fosta, sau si mai rau, ca sunt Fanta pe care o bei cand nu mai e Cola.

Nu mai stiu exact in ce a constat conversatia, insa imi amintesc ca intr-un punct ajunsese sa vorbeasca despre tatal lui.Nu stiu daca ceva din tot ce a zis acolo a fost adevarat.Insa, m-a captivat la momentul ala.Cred ca manifest o inclinatie spre povestile triste ale oamenilor.Sunt interesata mai putin de ce ai facut ieri, si cu cine ai vorbit si ce film ai vazut.Spune-mi despre gandurile alea pe care le ai cand nu poti dormi sau ce te face sa plangi si o sa te ascult captivata.Numai ca nu poti sa ajungi la latura asta a oamenilor pana nu treci de ce ai facut aseara, la ce film te-ai uitat si etc, chestii plicticoase.
Mi s-a aprins beculetul ca ceva nu e in ordine abia dupa ce a dat o informatie asa personala intr-un timp asa de scurt.

Imagine rainbow, nice, and wallpaperA doua zi m-a intrebat daca ies, cu el si fostul meu nasol , si am refuzat.Daca am fost proasta in seara precedenta, macar sa nu fiu pana la capat.Si..asta a fost.S-a terminat.Nici ca m-a mai cautat vreodata.

Morala?...Nu iti pune sufletul pe tava de la prima discutie pe facebook doar pentru ca ofera niste povesti triste.Nu stii cine rade de partea cealalta a ecranului.Eu nu am nici o certitudine ca s-a intamplat asta dar il stiu pe fostul asta nasol si cum trateaza oamenii.Nu am nici certitudinea ca mi-a raspuns crush-ul de fapt si nu fostul nasol ca sa agate niste atentie.Stia doar ca pun botul la sentimentalisme.Poate ca nu am facut nimic rau.Vreau doar ca oamenii sa stie ca imi pasa.Insa nu toti vad lucrurile asa.



20 ian. 2017

Mereu am fost indragostita


Imagini pentru love tumblr

"Sa nu va indragostiti sau mai stiu eu ce va trece prin cap tocmai acum"

Obsesia adultilor in perioada asta, in special parinti si profesori, este sa nu ne indragostim.
Cei care suntem deja indragostiti ce facem?Nu cred ca se aplica treaba asta si la mine.Eu in majoritatea timpului am suferit dupa cineva, sau am avut un crush, ori am suferit de infatuare(starea aia cand ai impresia ca e perfectiunea intruchipata), sau toate 3, si uneori, mai rar, am si iubit.Desi in majoritatea timpului am avut doar "inima franta".

Asa ca eu chiar nu stiu cum e cand nu esti indragostit.Am avut o "pauza" prin clasa a noua, cand nu imi placea de nimeni, si mi se parea o stare foarte stranie sa nu mai fiu "legata" de o alta persoana.Era..plictisitor.
"Hm..libertarte..Deci asa se simte?Si eu ce fac acum?".Chiar nu stiam ce sa fac pentru ca nu mai aveam emotii asa intense, si nici nu mai aveam la ce sa ma gandesc in mod aproape obsesiv.
Cred ca de fapt, legatura asta cu o alta persoana imi dadea un sens.Chiar daca nu primeam inapoi ceea ce ofeream.

Deci..da.Nu imi poti cere dupa atata timp sa nu ma indragostesc.Asa sunt eu.E parte din mine, e ca un hobby daca vrei sa fiu indragostita.Cu toate neplacerile aduse la pachet, ca eu mai mult de alea am avut parte.
Si acum, cand vad si partea care nu e urata a iubirii, vii si imi spui sa nu ma indragostesc?Nu multumesc, o sa refuz.
E misto sa fii indragostit.Chiar si cand suferi.O mare parte din existenta mea s-a rezumat la asta.Am facut parte din copilele "proaste" de 13 ani care sufera din iubire, si din alea de 16-17 ani care sufera.
Si acum..ei, abia acum sunt bine.



19 ian. 2017

Atitudine de hater



Am eu unul in lista de prieteni cu o atitudine de hater.Asa putini cati am in lista si tot se mai strecoara cate unul interesant.
Asta injura si critica tot.La inceput era interesant ce avea el de zis, mai ales pentru ca erau postari atat de acide si directe. Pana a inceput sa injure tot:cei care distribuie poze cu animale ranite, copiii de 13 ani, grupurile de pe facebook, tipele cu choker, fostele.Ultimul mi se pare cel mai urat lucru.Multi ne injuram fostii, dar nu pe facebook.Genul asta de tipi si aia care se lauda la toata lumea de cate ori f*t cate ceva sunt cel mai rau si dezgustator tip de oameni.Incep sa ma bucur ca nu am vazut persoana asta decat de maxim 3 ori in viata mea, si atunci fara sa vorbim.

Deja imi imaginez cum isi incepe diminetile: "Uau, o noua zi, o nou sansa de a-mi mari lista cu lucruri pe care le urasc!Abia asept sa imi imprastii ura pe internet!".Chiar ar merita un tricou din ala cu "I hate everyone"
Mi-am petrecut cateva minute gandindu-ma la cuvinte random apoi imaginandu-mi tot ce ar avea rau de spus despre ele.Scenarii ce nu le voi lasa aici.A fost pentru amuzamentul propriu.Catelusi?Curcubee?Pahare de plastic?..El le uraste pe toate!
Ura nu te face mai interesant.

Prea slaba


Cred ca putine ajung de fapt la corpul ideal.Multi cred ca este vorba doar despre a fi slaba.
Eu sunt, mereu am fost.Si de la un timp tot nu imi place ce vad in oglinda.
Sunt prea slaba.

17 ian. 2017

"Miscati la scoala putorilor"

In ultimele zile a fost frig, multi am asteptat suspendarea cursurilor, nimic nou pana aici.Tot dadeam refresh la facebook in asteptarea unui anunt miraculos cum ca se suspenda cursurile.
Si anuntul miraculos a aparut, doar ca nu pentru noi.Au fost suspendate cursurile doar pentru cei din ciclul primar si gradinite.Au aparut elevi revoltati prin comentarii ca unii vin de la tara, se trezesc la 5-6 dimineata si dardaie in statii, iar la ei nu se gandeste nimeni.
Cand cursurile nu erau suspendate nici pentru "micuti", toti sareau in comentarii, cum, ca de ce, ca nu e posibil.Acum in schimb, nici un adult revoltat in comentarii.Toti "oamenii maturi" din comentarii erau foarte uniti in ura lor pentru  elevi, scuipand comentarii ironice la adresa noastra.Nu mai dadeam refresh asteptand un anunt si pentru ceilalti elevi, ci pentru a citi iar, si iar, aceleasi comentarii jignitoare.

Printre care am gasit:

"sunt doua variante ori anunti dirigintele si te intelege iar totul este ok sau nu te intelege sau nu anunti si ai ceva absente si asta e:)"-De parca ar fi atat de simplu.Nu e ca si cum la un anumit numar de absente risti si exmatricularea.Absente ce se fac foarte usor.Nu e ca si cum avem profesori care nu se multumesc cu absenta, cand te prind la ora trebuie sa te si traga de maneca "Unde ai fost in data X?Dar de ce?Aaa..da?", sau chiar sa te asculte.

"Altii invata la temperaturi de -20° si nu se mai plang iar voi aveti una si buna cu pinguinii. Nu va obliga nimeni sa veniti la scoala sa stiti".-.Ba da, te obliga. Tocmai deaia exista absenta.Ca daca nu existau absentele, nu mai veneau nici elevii aia buni la scoala.Deaia exista eleviii care fac galagie si nu sunt niciodata atenti, si nu au nici o legatura cu ce se intampla in clasa, pentru ca suntem obligati sa stam acolo pentru a nu primi absente."Nu va obliga nimeni" mi se pare cea mai mare aberatie.Nu te obliga nimeni la modul ca nu te tine nimeni in lanturi si te taraste la scoala, doar te exmatriculeaza si asa nu mai poti face ceea ce ai vrut cu viata ta.Presupun ca cine a scris comentariul si-a trimis si copilul la gradinita in ziua respectiva."Lasa, mami, altii invata la  -20° si tu te plangi?"

"Bai, dar nu v ati saturat sa tot stati acasa? Miscati la scoala putorilor."-Cred ca nici domnul care a scris nu prea a fost la scoala din moment ce a omis virgula aia ce ar fi trebuit sa stea inainte de "putorilor".Nu sunt Grammar-Nazi.Dar daca vrei sa insulti pe cineva, macar fa-o corect gramatical.Comentariul asta mi-a atras cel mai mult atentia.

"Grei de cap....unde esti Tepes doamne!!!!"-cineva la fel de revoltat ca "putorile" de elevi nu vor la scoala.
story of my life

"macar sa mearga la domnii profesori care fac meditatii...acum scoala e fudulie...meditatia e temelie..."-Comentariu ce se vrea ironic, insa a esuat.Altcineva care nu stie cum e la scoala dar comenteaza.Nu, nu vrea nimeni sa faca meditatii dupa ce a stat deja 6 ore in cur pe un scaun pana a intepenit cu pauza de 5-10 minute intre orele de stat degeaba pe scaun.Si stii care e chestia?Macar daca am intepeni pe scaun pentru a face ceva ce ne place, nu sa auzim niste oameni cum vorbesc in gol.Nu, nimeni nu vrea dupa astea 6 ore sa mai stea doua.O facem din necesitate pentru ca profesorii de la clasa sunt incompetenti.Nimeni nu merge la meditatii de bine ce preda profesorul de la clasa.

"IN CLASA A CINCEA SI A SASEA (AVEAM 12 -13ANI) MERGEAM 5 KILOMETRI PE JOS,PRIN ZAPADA DE 1-2 METRII SI ERAM FERICITI."-Un domn Nicolae, ne povesteste nostalgic cum inota prin nameti pana la scoala si ii facea o bucurie enorma.Nu as vrea sa fiu fiica domnului Nicolae, pentru ca deja imi imaginez cum m-ar expedia la scoala si pe taifun, pentru ca asa se facea si pe vremea lui.Glumesc, mi se pare doar putin absurd comentariul.Nu toti au aceleasi placeri.

Ceea ce nu inteleg eu este cum de atunci cand nu erau suspendate cursurile pentru nimeni, toti oamenii erau revoltati in comentarii.Acum in schimb, cand vine vorba de ceilalti elevi, vorbesc despre noi ca si cum am fi ultimii oameni.Ca eleva eu cel putin, m-am simtit jignita.

Normal ca nu vrem sa stam degeaba atatea ore numai pentru a nu primi absente cand am putea sa facem ceva mai productiv acasa.Sau macar sa dormim si tot am fi mai castigati.
Normal ca nu vrem sa dam iar de oamenii aia care vorbesc in gol, si care ne spun ca nu o sa ajungem nimic in viata.Vin, turuie, dupa te asculta, turui si tu ce ai inteles, si asta e, si-au facut toti treaba.Ca un proces lung si chinuitor care nu are nici o legatura cu realitate de dupa peretii scolii, care iti mananca timpul,si  rabdarea incet dar sigur fara nici un rezultat concret.Maine-poimainte termin si liceul si o sa ma uit inapoi cum m-am uitat la clasele 1-4 si 5-8 si am realizat ca scoala nu m-a invatat mai nimic inafara de frica.Frica de a fi ascultata, frica de a nu gresi, frica de a nu fi ridiculizata de profi prea rigizi pentru a lucra cu copiii.Desi uneori se mai ivea si cate un om in toata mocirla.

Poate ca ei, oamenii astia care au comentat la adresa elevilor, au trecut prin asta, asa ca au impresia ca  si noi trebuie sa avem parte de acelasi tratament in scoala.Numai ca nu e benefic si nu aduce nici un rezultat.Facem totul doar pentru ca "trebuie", desi nu stie nimeni la ce.
Ati fi surprinsi sa aflati ca pana si unii dintre elevii pe care voi ii numiti buni, elevii cu note mari, elevii care respecta regulile, urasc sistemul de invatamant la fel de mult ca toti ceilalti.Doar ca nu o arata.
In concluzie, cred ca aproape toti elevii suntem niste "putori".
invatatul pentru scoala
ce se intampla dupa ce am luat nota




12 ian. 2017

Cum am cunoscut latura perfida a umanitatii

Asa cum am mai zis, e doar modalitatea mea de a "trece peste", si a lasa lucrurile astea in urma.A trecut destul timp pentru a fi sigura ca nu voi mai avea nici o legatura cu persoanele astea.Si ca daca vor vedea, nu va mai conta.E doar modul meu de a lasa lucrurile ce ma apasa sa iasa la suprafata.

Mereu am vrut sa scriu despre "Prietena mea speciala" din generala.

De ce e "prietena mea speciala"?Pentru ca a fost prima persoana care mi-a aratat latura urata a umanitatii, prin exemplul personal.Eram mica iar ea a fost prima persoana de acest tip pe care am intalnit-o si de aceea impactul a fost atat de mare.
Totul a inceput in clasele primare, nu imi mai amintesc exact cand.Nici macar nu mai am amintiri din perioada aceea, e ca si cum totul a fost sters pentru a face loc a ce s-a intamplat dupa aceea.
Parea prietena perfecta pentru mine, pana cand am intrat in clasa a5a.Atunci comportamentul ei s-a schimbat brusc: toata lumea se invartea in jurul ei si avea o incredere in sine nejustificata.

Drept "razbunare" am decis sa ii joc o "farsa": mi-am facut un ID de baiat, caci atunci foloseam inca messul, si am inceput sa vorbesc cu ea.Aveam o intreaga poveste despre cum l-am cunoscut.Si cum eram un copil cu multa imaginatie si cu si mai mult timp liber, i-am creat si prieteni, colegi de scoala, si scenarii intregi despre viata asa zisului Ovidiu.Asta era numele pe care il foloseam.Fiind Messenger a fost usor sa ma dau drept altcineva.
S-a indragostit de el si isi vedea deja viitoarea relatie, chiar daca, la distanta(Ovidiu, chipurile, era din Bucuresti).Visele i s-au spulberat in momentul in care a aflat.Daca viata mea era naplacuta inainte, din momentul in care a aflat a inceput sa ma urasca cu o pasiune arzatoare iar nefericirea mea a devenit scopul vietii ei pentru urmatorii ani(inclusiv prima parte din a noua).Ma gandeam ca ar trebui sa se bucure ca eram numai eu, si nu un pedofil de 40 de ani care sa ii ceara poze dezbracata.Dar de ce sa se gandeasca cineva la asta?Lumea spune mereu adevaraul pe internet.

"Prietena mea speciala" imi stia si foarte bine slabiciunile din timpul prieteniei noastre, stia cum sa "ma puna la punct".De cate ori izbucneam imi spunea: "Dar esti o prietena foarte speciala pentru mine, si nu vreau sa te pierd", desi ma ignora de cate ori voiam sa fiu iar "prietena ei de altadata".Stia ca ma inmoi repede.Si nu as fi scris asta daca nu mi-as fi recitit jurnalele de atunci cu ochii de acum.Erau pagini intregi cu toate rautatile pe care mi le facea, apoi brusc, trantita replica asta.Iar eu o credeam si ma simteam groaznic de fiecare data.Stii cum tipi la ecran la un film Horror ca personajele sa nu sfarseasa in mod tragic si dureros?Asa tip eu la mine aia de 13 ani cand revizualizez asta.

Odata cand m-am tuns.Stiam ca imi sta groaznic, cand am ajuns acasa am plans.A doua zi la scoala a trebuit sa ma afisez cu "noul look".M-a intrebat cum de nu se sparge oglinda.

Imi spunea ca, e normal sa  ma displaca profesorii "daca eu stau mereu in banca si dorm, ca e altfel cand te implici si participi".Desi stia foarte bine incidentele din clasele primare ce m-au determinat sa fiu asa.De fapt, chiar invatatoarea imi spunea mereu ca "dorm".

Mi-a spus ca oricum s-a imprietenit cu mine doar ca sa o invat sa deseneze.Acum avea sens: nu mai avea nevoie de mine.Acum voia sa fie "desteapta", asa ca la scurt timp s-a lipit de elevii cu note mari ai clasei.

Toata lumea facea chimb de oracole, asa ca era ocazia perfecta sa ajung sa imi cunosc mai bine "crush"ul..In schimb, el l-a aruncat inapoi  pe banca, necompletat, apoi a fugit razand.
"-Vezi, nici nu te baga in seama!Mie mi-a completat!"
Era doar unul din jocurile alea de copii de clasa a cincea care se plac dar nu stiu cum a interactioneze, asa ca se alearga si tachineaza ca idiotii.Cel putin eu asa l-am interpretat, si inca mai cred ca asta a fost.Dar nu am avut timp sa reactionez caci mi-a taitat-o repede.

Odata am scris ceea ce gandeam despre colegii de clasa pe o foaie.Apoi am aruncat-o la gunoi, in parc.A luat-o de acolo si a aratat-o a doua zi la scoala.Si daca asta nu spune ceva despre caracterul unui om, nu stiu ce altceva ar putea.
Colegii au vrut sa o arate dirigintelui.Dar aveam orgoliul meu.Nu voiam ca actiunile ei sa ma doboare.Asa ca m-am dus de buna voie in fata clasei.Stateam acolo, langa catedra, asteptandu-mi sentinta la moarte, puteam sa imi aud colegele ofensate cum urla in sinea lor ca imi vor capul. Ghinion ca era prea ocupat sa urle la o alta eleva..
"-La loc".Asta a fost tot ce mi-a zis dupa ce a terminat de urlat la acea fata.Prea putine stia el despre toata drama, ura si veninul ce pluteau in aer datorita hartiei aleia, si in special datorita "prietenei mele speciale", ce starnise toate astea.Voia din tot dinadinsul ca toata lumea sa ma urasc atat de mult cum o face ea.Din fericire hartia a fost ascunsa, si nu de mine, ci de un coleg ce brusc, decisese a nu merit asta.Am avut cel mai neasteptat aliat in ziua aia.

Am si o amintire buna: in clasa a saptea, la olimpiada de romana, eu am trecut de faza pe scoala, ea nu.Desi avea note mai mari ca mine.Asa ca dupa olimpiada eu am fost cea care s-a intors acasa cu colegele destepte pe care le idolatriza, nu ea.A fost o satisfactie sa vad ca cei considerati mai destepti decat mine nu au trecut de prima etapa, iar eu da.

Una din ultimele amintiri, si poate si cea mai dureroasa, nu a fost datorita ei.Ci a mamei ei.La finalul banchetului mamele noastre au vorbit.Dupa ani intregi in care am trait cu impresia ca intreaga ei familie a fost cuprinsa de ura in ceea ce ma priveste, ca o epidemie.Datorita unei glume facute la 11-12 ani.Iar acum aveam 15.Discutia s-a terminat prin cuvintele: "Si ce crede?Ca la liceu o sa fie altfel?".De atunci simt ca as avea ceva de demonstrat.Trebuie sa imi demonstrez importanta, pentru ca unii oameni nu au fost capabili sa o vada.Si da, ca sa raspund intrebarii retorice, in liceu multe s-au schimbat in bine pentru mine.

Ultima data cand am auzit de ea a fost la inceputul clasei a noua.Cand a aratat unui fost coleg ce scrisesem despre el.Lucruri ce i le spusesem deja, intr-o postare ce nu ii mentiona numele, si care nici macar nu erau jignitoare.Clasa a noua era ca un inceput nou, si o gura de aer proaspat pentru mine,insa mi s-a demonstrat ca obiceiurile vechi mor greu.Am decis sa ignor incidentul si sa trec peste, asa cum am trecut peste ultimii 8 ani.

Deci, da, asa a fost "prietena mea speciala".Speciala pentru ca prin ea am vazut o noua latura a umanitatii, una urata.Totul s-a simtit doar ca o lupta murdara.E murdar sa manipulezi sentimentele celorlalti pentru a obtine ceea ce vrei.In cazul ei, ca toti ceilalti sa ma urasca desi nu ma cunosteau ca persoana.Mereu le vorbea despre mine, si ce monstruozitate de om sunt.Iar ei credeau.
Niciodata nu am avut o discutie fata in fata pe tema asta, in toti acei 4 ani, in care sa spunem ceea ce era de spus, desi mi-as fi dorit.Stia ca ar fi "pierdut" daca eram doar noi doua.In schimb a devenit un concurs de cine starneste mai multa mila, si cine convinge mai multe persoane ca cealalta e vinovata.Concurs pe care oricum nu avea sa-l castige nici una.Chestia asta m-a temperat mult.Am inteles ca nu conteaza ce spui ci cum spui, ca oamenii  judeca fara sa stie ambele parti ale unei povesti(nu mi s-a dat dreptul la replica pana nu mi-am schimbat atitudinea agresiva fata de ea), si uneori nici nu conteaza cine are dreptate, ci cine este mai credibil in fata celorlalti.Dar eu nu stiam toate "tacticile" astea atunci.Mi se pare inca uimitor ca le facea  in mod inconstient inca de la 13 ani, de parca avea manipularea si oportunismul in sange. In schimb eu a trebuit sa le constientizez pentru a le invata.Pana atunci, eram gata sa-i sar la gat  s-o omor, dar eram mereu impiedicata de un zid de oameni ce nu vedeau ceea ce vad eu.Pana i-am invatat si eu tacticile si atunci am fost pe acelasi teren.
Cred ca toti am avut un moment din asta, in care am facut pentru prima data cunostinta cu latura urata a umanitatii.

Experienta asta m-a facut doar sa imi folosesc nervii si ura ca o masca a nesigurantei mele.Nesiguranta ce era deja instalata, si a fost doar adancita.Abia dupa ce am ajuns la liceu am observat ca eu de fapt nu sunt asa, si nu vreau sa fiu.



You've got a lot of nerve, but not a lot of spine 
You made your bed when you worried about mine This ends now

10 ian. 2017

Ce sa scriu?

Ma intrebam daca nu cumva iar incep sa postez chestii "prea personale" dupa ce am aruncat un ochi pe la ce am la postari nefinalizate.Zicea cineva ca pentru a avea blog trebuie doar sa ai ceva de spus si sa fii sincer.Iar eu consider ca le am pe amandoua.Si parca pe undeva am auzit/citit, nu mai stiu exact unde, ca trebuie sa aiba si un scop ce scrii.Scopul meu e doar sa fac ce imi place, sa spun ce am de zis, sa gasesc oameni ca mine, si poate, doar poate, daca am noroc sa fac pe cineva sa se simta mai bine..De o gramada de ori am vrut sa scriu lucruri asemanatoare cu postarea precedenta, si mereu m-am oprit.Am mai "inserat" mici fragmente in alte postari dar nu e de ajuns.Mereu am vrut sa scriu ceva mai la subiect, si atunci intervine intrebarea: Si daca nu e bine?Daca e prea personal?Nimeni nu mai scrie asa.
Pentru ca mai planuiam sa am postari din seria "Cum mi-am pierdut increderea in mine".Despre asta scriu cel mai bine, lucruri din trecut care m-au marcat.Asta, si despre lucrurile care ma enerveaza, scriu altfel in functie de starea de spirit.Pentru ca eu, ca un "copil iceberg" ce sunt, nu imi exteriorizez emotiile in offline desi in interiorul meu ma inec in ele..Deaia cele mai profunde emotii(atat nervi cat si altele) sunt reliefate mult mai bine si mai usor aici.Si nici macar nu e o comparatie gandita de mine.Cineva s-a referit la mine ca la un iceberg, si nu pentru ca as fi rece, ci pentru ca arat atat de putin din ce sunt si simt de fapt.

My story-Cum mi-am pierdut increderea in mine

Vreau de o gramada de timp sa vorbesc despre asta.Si cred ca abia acum e momentul potrivit pentru ca a trecut destul timp.Poate ca m-am repetat, poate ca am mai scris despre asta, dar a fost o mare parte din viata mea.Si pentru ca am ignorat ce se intampla crezand ca e minor, iar 4 ani mai tarziu sau chiar mai mult inca ma afecteaza.Inca am amintirile astea undeva in mintea mea care ma mai rascolesc ocazional.
Inca imi e putin teama, ca o sa fie vazut, si o sa fie judecat ce scriu eu pe aici, si o sa mi se reproseze ca exagerez sau nu e asa important.Stiu ca sunt si lucruri mult mai rele, nu am zis niciodata ca "problemele" mele sunt cele mai importante.

Despre asta am mai scris aici, insa am vrut sa incep cu inceputul:

dreams insecure insecurity

Scoala generala a fost un cosmar.Si daca ma gandesc mai bine, poate ca primii 8 ani de scoala au fost de fapt un cosmar.
In primii 4 ani de scoala invatatoarea mereu ma tragea de par, ma tragea de urechi, ma lovea peste fata de fiecare data cand dadeam un raspuns gresit.S-a intamplat inca din prima zi de scoala, si a devenit un obicei pentru ea de atunci.Prima data cand s-a intamplat am plans 2 ore.Am fost atat de surprinsa si marcata oarecum, incat inca imi amintesc exercitiul, raspunsul ce il astepta de la mine, si cine a raspuns dupa ce m-a tras de urechi.Ma asteptam sa fie mai blanda.Sa vina si sa ma faca sa ma simt mai bine dupa ce m-a tras de urechi asa tare incat am inceput sa plang, in prima zi, numai pentru ca nu am facut diferenta dintre manual si cartea de exercitii.Dar nu.Am stat in prima banca, fix in fata catedrei, plangand, uitandu-ma la toti copiii cum se intorc din pauza si se aseaza la locurile lor, unul cate unul, ca niste mici robotei.
Odata nu am inteles cum sa scrie o felicitare.Dar am incerat sa fac o felicitare manual, si sa ii ofer cel mai dragut aspect posibil, am stat toata ziua precedenta pentru a o face draguta, credeam ca o sa ii placa.In schimb femeia asta doar m-a tras de par pentru ca am scris-o gresit, apoi a trecut la urmatorul copil.Nu stiu daca era vorba doar de trasul de urechi, sau doar de trasul de par pana am incetat sa mai vin cu parul prins pentru ca il strica de fiecare data si nu mai stiam sa il prind la loc, sau doar despre faptul ca ma lovea, sau numai de faptul ca imi spunea mereu "sa te mai trezesc putin, esti adormita, esti imprastiata, pe ce lume esti", sau doar despre durere.Dar, imi era rusine.Mereu simteam ca ma face de ras in fata celorlalti.Si poate nu suna atat de rau acum, dar nu stii ce impact poate avea asupta unui copil ce nu are mai mult de 10 ani, si care nu e nici cel mai extrovertit, nici cel mai neascultator(de fapt, nici nu imi amintesc sa fi incalcat regulile invatatoarei vreodata).
Colegii nu erau nici ei draguti.O alta colega imi spunea mereu ca ceilalti spun despre mine ca sunt ciudata si emo.Da, inca din clasele primare se pare ca eram emo, ca si cum as avea in ADN sau asa ceva.Chiar si in clasele primare eram tacuta.Dar nu pentru ca eram timida.Eram mai interesata sa stau in clasa, sa imi folosesc imaginatia in desen, decat sa ies afara si sa ma joc cu ceilalti.Stateam in clasa si desenam de fiecare data, desenand personajele din povestile pe care mi le faceam in minte.De cate ori desenez ceva capata instant o personalitate, un context, uneori chiar si o scurta poveste, inca fac asta.doar ca nimeni nu stie.Cred ca asta era mecanismul meu de a ma sustrage de la intamplarile neplacute.Evadam undeva in mintea mea, cu personajele mele.Pentru ca din clasa intai am inceput sa fac asta, si a ramas un obicei.Intamplarile neplacute devin personaje si povesti.Dar, revenind in clasele 1-4, asta eram: ciudata-tacuta-fata emo ce era trasa de par, de urechi, sau lovita pentru fiecare raspuns gresit.Pana cand am invatat sa imi tin capul aplecat cat mai mult si sa nu il ridic chiar daca aveam dureri.Imi reprosa de fiecare data de ce nu o privesc in ochi: "Cum o fi sa stai 4 ore pe zi cu ochii in banca?!"..Ma sperii, deaia.La ce te astepti dupa un an sau doi in care m-ai tras de par aproape zilnic?!
Nu am numai amintiri urate din clasele primare.Am legat si prietenii, doar ca nu au durat.Mama imi spunea ca am o slabiciune pentru cei "nedreptatiti".De cate ori ceilalti respingeau un copil, deveneam curioasa in privinta lui.Doream sa il cunosc si sa fim prieteni.
Am numarat cu disperare fiecare an care trecea, si and am ajuns in clasa a5a am rasuflat usurata.fix cand am terminat ciclul primar, am aflat ca invatatoatea, femeia asta oribila, e posibil sa aiba cancer.si imi amintesc, ca nici macar nu mi-a parut rau.Nu am simtit nimic, nici nu mi-a pasat daca ar avea sau nu.
In tot acest timp am asteptat doar sa treaca, si sa se termine totul.Si s-a terminat.Dar tot nu am putut uita: durerea, rusinea, frica.Im amintesc ca odata am tremurat, imi amintesc ca atunci cand nu ma durea de la trasul de par sau de urechi, ma durea gatul.Dar trebuia sa stau asa, altfel m-ar fi pus pe mine sa raspund, si daca greseam, m-ar fi lovit si m-ar fi facut de ras.La fel ca atunci cand am decupat stramb: a ridicat formele geometrice sus, sa le vada toata clasa: "Copii, sa nu faceti asa, da-i colegei tale de banca daca tu nu esti in stare!"
Si am scapat de ea, intr-adevat, ultima data cand am vazut-o a fost la banchetul din a8a cand a fost neobisnuit de amabila cu mine.Dar nu poti "rescumpara" cu  4 minute de amabilitate durerea provocata in 4 ani de chin.Toate astea s-au intamplat cand aveam 7-10 ani, si acum am 18.Si uneori, cand sunt singura si imi amintesc, inca mai plang.Pentru ca acum realizez ce impact a avut asupra mea.
Si nu, nu o invinuiesc numai pe femeia asta( nu o pot numi invatatoare) pentru lipsa mea de incredere in sine.Dupa acesti 4 ani, au urmat alti 4.





8 ian. 2017

Cum sa Nu fi o rebela, nebuna, independenta

Mai nou se promoveaza si se baga pe gat super mult ideea de "femeie rebela".Toate tipele in orice poveste sunt niste batause, niste rebele, niste independente.Pana si printesele Disney si-au schimbat standardele(vezi Merida si Elena).Si tipele preiau ideea asta bagata pe gat(mai mult sau mai putin) si au impresia ca si ele sunt asa, si asa ar trebui sa fie.
Dar bineinteles cum fiecare tipa "nu e ca celelalte", acum fiecare tipa e o independenta, o nebuna, si o imitatie nereusita de Harely Quinn.Si imi place Harley, nu imi place modul in care e idolatrizata pentru motive gresite: ca e o blonda draguta cu bata ce defileaza in chiloti.
Exista tipele care se cred super independente, ca nu au nevoie de nimeni si nimic, ca ele nu au nevoie de un "iubi", ca bla bla bla.Si de obicei tipele astea sunt alea care sunt singure prin alegere.Nu a lor din pacate.Mai nou, nu esti singura, esti "independenta".Independenta ce nu prea o inteleg.Pentru mine asta inseamna cand ai banii tai, si slujba ta, casa ta si o gramada de alte chestii care stii sigur sa sunt ale "tale".Si chiar si asa, omul e o fiinta sociala deci cumva tot suntem dependenti de relatiile cu alti oameni.Inseamna ca babele singure cu pisici sunt simbolul suprem al independentei.
Imagini pentru old lady with cats gif

Sunt alea care o idolatrizeaza pe Harely Quinn
desi nu au vazut decat Suicide Squad.Harley e un personaj mult mai complex decat "blonda cu codite".
Imagini pentru harley quinn gif

Sunt si alea care o dau in vulgaritate, de ai impresia ca blondul parului le-a ajuns pana in creier.Dar ele nu sunt vulgare mai, sunt doar niste rebele, si niste independente(altele), si niste nebune, asa, de la natura,asa sunt ele, au "nebunia si rebeliunea" in sange,  nu fac asa ca sa impresioneze.Bineinteles ca nu e nebuna, si e doar proasta, dar macar asa au si tipii material de f*tut(da, ma cenzurez pana si pe blog) .Tristuţ.Nu stii daca sa le urasti pentru prostia emanata ce ele o numesc nebunie, sau sa simti mila, pentru ca au impresia ca tot ce se intampla e de bine, si e in favoarea lor.Cunosc si eu "nebune" din astea.De unele imi e scarba.De altele imi e mila cand aud cum se vorbeste de ele.



Da, stiu ca e asa "lame" sa fii draguta, cine naiba mai vrea sa fie o floricica dragalasa si fragila?
Dar e si mai lame cand esti o nebuna, rebela independenta, la fel ca alealalte nebune,rebele, independente.Nu e nici una nici rebela nici nebuna, doar isi potolesc disperarea de atentie in locuri si moduri gresite.





Adevarul despre mine

Voiam de o saptamana sa scriu asta, dar se pare ca mi-au venit cuvintele abia la 4 dimineata intr-un moment de nesomn:

Adevarul e ca imi e frica.Mereu imi e frica.Imi e frica de faptul ca oamenii nu o sa ma placa, si ma vor judeca intr-un mod dur, crud, si rau.Pentru ca asta e ceea ce fac oamenii: nu le pasa.Potriveste-te cu ei sau nu existi, a devenit ceva repetitiv pentru mine.
Oricine merita respect, sa fie vazut, si sa fie ascultat.Dar eu nu am fost.Asa ca gesturile mici normale pentru altii, cum ar fi un multumesc, sau sa fie intrebati cum se simt, sunt ceva nou pentru mine si inseamna enorm.
Vezi tu, nu sunt obisnuita ca oamenii sa ma vada.Am fost obisnuita ca ceilalti sa ma trateze ca si cum as fi mai putin decat sunt ei, si as merita mai putin.Oamenii niciodata nu au verificat cum ma simt , sau salutat primii atunci cand eu nu i-am vazut pe strada.Am fost obisnuita ca persoana din fata mea sa nu vrea sa ma vada deloc.
Asa cum am spus, nu sunt obisnuita sa fiu vazuta, sau ca nevoile mele sa fie auzite.Sunt obisnuita ca oamenii sa ma judece, sa spuna ca sunt ciudata, sa ma trateze de parca nu merit sa fiu acolo, facand atat de evident faptul ca nu ma plac, apoi sa ma ignore.Am fost inexistenta de atat de multe ori..
Inca imi amintesc momentul cand eram in camera mea, pe facebook, uitandu-ma la pozele facute de prietenele mele, atat de vesele si atat de fericite, dupa ce cu cateva clipe inainte doar ce plansesem in fata lor.Din cauza lor.Si a durut atat de rau sa realizez nici macar plansul nu imi era auzit.Eu nu plang in public.Era ultimul lucru pe care l-as fi facut in fata lor si totusi s-a intamplat..In acea zi am realizat cat de usor oamenii pot face rau, cat de usor te pot rani, te pot aduce in genunchi, in lacrimi, apoi sa se intoarca la pozat pentru facebook, cu zambetul pe buze.
Imagini pentru cry gif tumblr
si ceva de genul era fata mea in ziua aia
A durut atat de mult incat in timp am renuntat sa imi mai doresc sa fiu vazuta sau auzita.Sau sa mai incerc macar.Plansul era ultima modalitate de a striga dupa "ajutor".Daca pana si plansul meu era inexistent, nu mai era nici o sansa de iesire din situatia in care ma aflam.
M-am resemnat.M-am obisnuit doar sa exist.Am sfarsit izolandu-ma de ceilalti in mod intentionat si stand la distanta inca de la inceput.Cum am spus, am renuntat.
"-Vrei sa iesi cu noi?" se termina mereu cu un "Nu, multumesc" sau scuze pentru a nu veni.De ce?Pentru ca a inceput sa imi fie frica.Nu mai voiam sa ies cu cineva, apoi sa sfarsesc iar prin doar a exista, si a nu spune nimic, intrabandu-ma in continuu in sinea mea daca ma judeca si ei.
Ma gandeam: "Care e ideea in a iesi oricum?S-ar uita la mine, m-ar judeca, si si-ar vedea apoi de discutiile si distractiile lor fara mine.Cum se intampla mereu."Am incetat sa sper si sa am asteptari de la ceilalti.Nu mai asteptam sa ma accepte, asteptam sa ma critice in cel mai dur mod.Si inca fac asta.

De aceea, de Anul Nou, cand au vrut sa ma alatur lor in timpul "toastului" si l-au facut iar doar ca sa fac si eu parte din el a insemnat atat mult, de aceea cand au insistat de atatea ori sa dansez  cu ei desi am refuzat de o gramada de ori a insemnat atat mult, si cand au stat cu mine cand mi s-a facut rau de la fum, cand au intrebat cum ma simt, si chiar imbratisarile acelea neasteptate..toate au insemnat enorm.Nici macar nu sunt prietenii mei.Doar oameni care m-au vazut in sfarsit.Si m-au tratat ca pe o fiinta umana ce merita la fel de mult ca ei.
Mi-a fost teama si in seara aia.Mi-a fost teama ca doar o sa stau acolo, agatandu-ma de singura persoana cu care chiar vorbesc, in timp ce ceilalti o sa ma judece pentru lipsa mea de sociabilitate.
Mi s-a dovedit ca am gresit.Si am fost atat de fericita incat zile mai tarziu, cand am reevaluat evenimtneul in mintea mea, am inceput sa plang.Atat de rau m-au ranit si tratat oamenii din trecutul meu.Incat acum, de cate ori cineva cu care nu vorbesc de obicei ma trateaza ca pe un egal, si arata ca ii pasa, sfarsesc in lacrimi.
Nu le-am multumit..Stiu ca nu realizeaza cat de mult au facut pentru mine in acea noapte dintre ani, doar intreband daca sunt bine, doar cerand sa dansez, doar cerand sa ciocnesc un amarat de pahar.
Imagine similară
Si poate nu ma refer doar la noaptea dintre ani aici, ci la ultimii doi ani.Toate gesturile astea mici, ma surprind de fiecare data.Chiar daca nu spun nimic, si nimeni nu stie, le tin minte pe toate.



6 ian. 2017

De ce lumea nu mai scrie?

Nu mi-am pierdut placere de a scrie pe blog(daca o pot numi asa), dar se pare ca ceilalti da.Mi-e dor de "prietenii mei din blogosfera".Stii tu, oamenii aia carora le lasi si iti lasa comentarii?Mda, cred ca imi e dor de asta.
De luni bune caut, si caut, si caut...si nimic.Ce imi placea mie ori sunt sterse, ori zac in pustietate.Mai gasesc cate un blog bun uneori.Ma uit la ultima actualizare: acum 3 ani pe putin.
Oamenii s-au lasat de scris bloguri.Sau mai bine zis..s-au lasat de scris bloguri bune.Cu mici exceptii bineinteles(mereu vor exista si exceptii.dar prea putine).
Ce se intampla?..



2 ian. 2017

Life Sucks - Loneliness.

In ultimul timp gasesc multe filmulete pe Youtube in care ma regasesc, sau am facut-o la un moment dat.Prefer in scris sa imi gasesc cuvintele singura pentru a exprima ce simt si ce gandesc, sa nu dau doar un copy/paste pentru ca "suna mai bine decat ce as zice eu/ma regasesc/sunt de acord", chiar daca e adevarat.
Numai ca de data asta nu am putut.Mi-a placut atat de mult incat am vrut sa il pun si aici, pentru oricine se simte la fel.Mi-as fi dorit sa vad asa ceva acum 4 ani, m-ar fi ajutat.

Introul m-a cam speriat, ma gandeam daca am nimerit unde trebuie.Sari la 0:07 daca nu vrei sa ai un mini-atac de panica in fata monitorului.Dar poate nu toata lumea sa sperie asa usor ca mine.



Vocea lui imi aminteste de Salad Fingers, nu stiu de ce..