17 nov. 2016

#ShyPeopleProblems


Grow Again by DestinyBlue
Oamenii care tin la distanta alti oameni credeam ca sunt un mit.Pana sa imi dau seama ca eu sunt asa.
Imi e asa teama ca voi spune sau voi face ceva gresit incat raman paralizata.Chiar si atunci cand ceilalti sunt draguti cu mine.E mai simplu sa ii tii la distanta si sa nu ai nici un fel de asteptari.E mai simplu sa stai la distanta de la inceput.Nu vreau sa fiu considerata o ciudata antisociala(desi poate ca sunt)..Imi e doar teama.
Imi pare rau pentru toti oamenii pe care ii fac sa se simta inconfortabil din cauza asta.

"I don't know how to engage with people anymore"
#ShyPeopleProblems
#ProblemeleOamenilorTimizi

15 nov. 2016

De ce singuratatea e buna

Pentru mine  exista doua tipuri de singuratate: timpul ala in care ai nevoie sa ramai doar tu cu tine, care devine sfant daca esti introvertit/a ca mine, si singuratatea aia urata si nasoala.Cand decizi ca ti-ai rumegat toate ideile si gandurile pana ai ajuns la epuizare, si acum ai nevoie sa petreci timp si inafara lumii din capul tau.Numai ca dincolo de ea nu te asteapta nimeni ca sa iti asculte aberatiile cand ai nevoie sa te descarci, nimeni sa te tarasca afara din casa cand incepi sa prinzi radacini, nimeni cu care sa impartasesti toate lucrurile pe care ai nevoie sa le exprimi.Aia e singuratatea nasoala, cand realizezi ca te-ai saturat de ea doar ca nu mai e o alegere, ci mai mult un mod de a fi in care esti obligat sa traiesti.
Cand fugim prea mult de ea si alocam prea putin timp pentru noi fix atunci  vine si ne trage de maneca.Sau mai bine zis ne taraste acolo unde ar trebui sa fim: noi cu noi insine, chiar daca e neplacut.Pentru ca iti da ocazia sa explorezi parti din tine de care iti e teama, dar pe care ai nevoie sa le cunosti.Normal ca nu ne convine "procesul", pentru ca  ne face mai vulnerabili in fata celorlalti.Cel putin in cazul meu mereu ma gandeam ca ceilalti nu ma plac si deaia sunt singura, ca ei stiu cum ma simt de fapt si o sa ma judece pentru asta.
In momentele mele de singuratate, dar alea crunte si nasoale care aveam impresia ca nu se mai termina, am putut sa observ comportamentul celor din jur si sa aleg sa nu fiu niciodata ca ei.Si sa nu mai alerg dupa aprecieri, pentru ca asta nu inseamna ca e ceva gresit la mine, ci ca e vorba doar de diferente de personalitate, preferinte, conceptii(cel putin in teorie.Inca fac greseala asta, doar ca inainte nu constientizam).Am invatat sa fiu mai mult persoana mea.
Singuratatea aia urata m-a tarat in locuri in care nu voiam: departe de ceilalti, undeva in interiorul meu , de unde am avut timp sa gandesc, analizez si observ cat cuprinde, mai mult decat voiam.M-a fortat la asta.Dar mi-a prins bine.
Fugim de singuratate pentru ca doare dar tot ne prinde din urma.Stie mai bine cand sa vina si cand sa plece.E spre binele nostru.Eu in singuratatea asta am invatat sa ma gandesc  la ceilalti.Si sa scriu mai mult.Si sa imi exploatez imaginatia.

13 nov. 2016

Unde eram anul trecut e vremea asta..



Se pare ca "melancolia" de (aproape) sfarsit de an ma cuprinde mai devreme anul asta.Ma gandeam la cat de mult vreau sa vina mai repede craciunul, cum m-a surprins 2016, si ce lucruri am de trecut pe lista de final de an pe care o fac mereu inca de la finalul lui 2012.Liste pe care le pierd mereu, dar e placut sa vezi la final rezumatul a tot ce s-a intamplat.Cel putin pentru mine este, iti ofera o imagine mai clara asupra a tot ce s-a intamplat.
.Asa mi-am amintit ce faceam anul trecut pe vremea asta.Eram cu spatele lipit de caloriferul din bucatarie gandinu-ma in agonie ce o sa fac eu fara anumite persoane ce din diferite motive nu mai puteau fi langa mine.Nu e ca si cum era prima data cand se intampla asta.Dar erau persoane care au stat mai mult timp cu mine decat oricine altcineva la momentul ala.Si ma cunosteau mai bine decat majoritatea.Eram panicata, si imi era teama ca voi fi (iar) singura.Nu eram pregatita pentru o alta perioada de genul.
Si acum dupa fix  un an ma uit inapoi si sunt surprinsa de cum au evoluat lucrurile.Pentru ca in final eu am fost cea care a renuntat la persoanele alea.Si un an mai tarziu sunt tot aici, tot cu blog, si la fel de naspa ca acum un an, dar pot spune ca sunt bine.Au venit altii in loc.Si sigur, poate sunt inconjurata de mai putini oameni decat anul trecut, si poate nu sunt o prezenta constanta in viata mea.Dar macar stiu ca sunt acolo, si ca sunt cumva pe "aceeasi lungime de unda" cu mine, ca nu sunt o prezenta "toxica", si ca nu incearca sa ma schimbe.Sunt acolo sa ma aprecieze pentru cum sunt si sa imi mai dea cate o palma cand ma supestimez(dar nu prea tare ca ma supar).Si asta conteaza, ma linisteste.
Timpul chiar m-a surprins intr-un mod placut.Nu aveam cum sa prevad cum vor evolua lucrurile acum un an.Oricum nu as fi putut, eram prea acaparata de norisorul meu de tristete si sa trag de niste prietenii ce chiar ar fi trebuit sa se sfarseasca pentru binele meu.Nu e prima data cand mi se demonstreaza ca uneori lucrurile chiar se rezolva in timp, si ca mereu vor aparea alti oameni, uneori mai buni decat cei lasati in urma.(chiar daca uneori dureaza ani)

1 nov. 2016

Cum functioneaza mintea mea in momentele de singuratate

quiet calamity by megatruh
Fericirea mea depinde mult si de momentele alea de singuratate.In care am nevoie sa fiu doar eu cu mine, fara asteptarile celor din jur, ca sa mi-o ia mintea pe campii cat am eu chef.Si serios vorbind, imi surprind mintea des prinsa in ganduri si locuri neasteptate.
De exemplu odata am citit despre INFP descrisi ca fiind "oameni tacuti cu o inima de aur bine ascunsa".Instant m-am gandit la o pestera.Undeva in centrul ei e "inima" noastra, aia de aur, ascunsa bine de drumuri lungi, intunecoase si imprevizibile.Apoi am inceput sa tot dezvolt ideea pana am ajuns sa ma gandesc ca poate toti oamenii suntem pesteri si chiar ma gandeam sa scriu o postare intreaga pe tema asta.Ca toti oamenii sunt buni( cel putin pana la un punct) dar uneori trebuie sa treci de mult intuneric, drumuri lungi si intortochiate pentru a descoperi asta.

Cand sunt singura ma gandesc la oameni.La oameni in general sau anumiti oameni pe care ii vad eu interesanti.Orice om ce simt eu ca are un "mecanism" in spatele actiunilor pe care nu il inteleg si totusi el exista, devine interesant.Chiar daca sunt de acord sau nu cu ei.Ajung ca ma intreb de ce fac lucrurile pe care le fac, de ce actioneaza asa si nu altfel, ce ii motiveaza, cum gandesc?Sunt foarte interesata de lucrurile astea.Uneori ajung sa ma transpun atat cat pot in pielea lor.Piele ce nu e prea confortabila.

Cand sunt singura si ascult muzica imi vin in minte instant scene si uneori povesti intregi gandite in imagini.Asa am ajuns sa am povesti cu personaje, fiecare cu povestea si personalitatea lui.Poate nu e ceva foarte coerent cand incep sa pun pe foaie.Acolo trebuie sa ma gandesc mai mult la cum sa leg personajele si evenimentele intre ele.Dar am in minte scene suficiente pentru un rezumat.Imi vin in minte spontan, pe baza a ceea ce ascult.Fac asta in mod involuntar de la 7 ani.Imi amintesc ca refaceam in minte povestea primului anime de care am fost obsedata, adaugand personaje si schimband actiunea.Am fost destul de surprinsa atunci cand mi-am dat seama ca oamenii in general nu au un intreg univers fantasy in cap ce se declanseaza atunci cand asculta muzica, asa cum patesc eu.
Desi majoritatea lucrurilor fantasy din capul meu, nu sunt tocmai fantasy.Sunt lucruri ce le-am trait si simtit, personajele sunt ceea ce am vazut in alti oameni, iar personajul principal sunt eu in raport cu oamenii astia.Doar ca sunt transpuse un pic altfel.Daca vor ajunge vreodata pe hartie nu si-ar da nimeni seama ce si cum, ce eveniment din viata mea a declansat povestea, nici macar cei dupa care am inspirat personajele.
Numai ca eu nu am nevoie neaparat de singuratate pentru a gandi.Ma sustrag des din realitate chiar si atunci cand sunt inconjurata de oameni.Cand merg pe strada de exemplu.Deaia nu prea aud si nici nu prea vad.Cand gandesc sau visez cu ochii deschisi lucrurile astea ma fura foarte mult(si foarte des).

Cand sunt singura nu ma gandesc la deciziile mele, la greseli, la solutii sau la viitor, asa cum au spus multi ca o fac.Nu imi place, ma fac sa ma simt inconfortabil.Stie mai bine mintea mea unde si cum sa ajunga.Cand sunt singura ma gandesc la oameni, sau explorez universul asta inchis in mine de care am vorbit mai sus.Deaia nu ma plictisesc.
Si asa functioneaza mintea mea in singuratate.