26 mai 2016

Nu vreau sa fiu un om de succes

.:
Ceea ce urasc cel mai mult este atunci cand imi sunt bagate pe gat  "modelele" altora.De parca toti ar trebui sa fim setati sa corespundem portretului aluia de "viitor om de succes", cu "spririt de lider, si caracter puternic, foarte sociabil si comunicativ, dornic sa invete/ experimenteze lucruri noi".Ceea ce in mare parte e doar o bolboroseala si forma lunga pentru "om cu gura mare, plin de el pana peste cap, care se considera superior tuturor".Pentru ca cei care spun ca se regasesc in "tipologia" asta sunt, in mare parte, departe de a fi niste persoane agreabile.
De la 7 ani, de cand am inceput scoala, mi s-a tot repetat ca e gresit ca mine si corect "ca altii".Ca altii insemnand fix genul de persoane de care am vorbit mai sus.Ca increderea in mine e mult sub 0 si ar trebui sa "ajustez" lucrul asta, da, e adevarat.Dar de la asta si a-mi baga pe gat ideea asta de "om model", si sa anihilezi cam tot ce sunt eu, e cu totul altceva.

25 mai 2016

"O las pe maine"

O problema pe care o am dintotdeauna este lipsa e motivatie.Ma trezesc ca sunt pe punctul de a face ceva interesant, ce mai grozava chestie pe care as putea face-o, apoi ce se intampla?Rotitele din capul meu nu mai functioneaza ca lumea si ma trezesc spunand "Neh,las-o pe maine.Mi-e somn, maine iar ma trezesc devreme, maine iar dau de profi morcoviti care isi dau prea multa importanta..Lasa,  maine".Si apoi maine devine poimaine, si poimaine raspoimaine, si tot asa pana ma tresec ca trebuie a fac chestia aia de nevoie, si orice lucru facut in sila nu iese nici macar acceptabil, ci oribil.
Sau aplica si la blog.Ma gandesc des ca ar trebui sa scriu.Pentru ca am atatea ganduri, si emotii si chestii in interiorul meu care simt nevoia ca trebuie neaparat sa le impartasesc.Sunt destule persoane care nu inteleg cum imi functioneaza mie rotitele in cap, si le-am facut cam confuze de-a lungul timpului.Iar exprimarea mea in scris e mult mai buna decat cea orala.Sunt anumite momente in care chiar as vrea sa stie ceilalti ce gandesc sau simt de fapt.Dar ce fac eu de fapt?Pai sa vedem..Oh, da, ma trezesc in mijlocul unei gramezi de idei, dar nu stiu cu ce sa incep, cu ce sa termin, cum sa le leg intre ele in scris.Si ce fac atunci?Exact, "Las-o pe maine".Apoi uit.Pentru ca lucrurile pe care nu le spun(in cazul asta scriu) la timp, se pierd.Si chiar daca nu se pierd nu le mai simt cu intensitatea aia si deja aproape ca nu imi mai pasa suficient incat sa le scriu.Luna asta aproape a trecut si nu am mai scris nimic.
Si asa fac mereu.Aproape imi sabotez singura viata.Pentru ca atunci cand nu o sa mai pot spune "las-o pe maine" nu o sa pot da vina pe nimeni inafara de mine.
In jurul chestiei asteia graviteaza toate gandurile mele in ultimul timp.Am din ce in ce mai putin timp si eu ce dracu' fac?O las mereu pe maine si pana atunci dorm, sau gasesc eu ceva, numai sa nu fac ce trebuie.Sunt constienta de unde ma poate duce treaba asta, si totusi cand vine momentul sa fac ceva, continui sa o las pe maine.
Sunt singura care face asa?Cum depasesc altii momentele de genul?