29 mar. 2015

"-Buna, ce faci?'


Cred ca e cea mai banala, cea mai comuna, cea mai folosita intrebare ce apare in orice inceput de conversatie...sau tentativa.Nu ar fi nimic asa special la aceasta intrebare daca persoana respectiva nu ar astepta un anumit raspuns de la tine.
Cel mai simplu si cel mai banal raspuns pe care il poti da este "Bine, tu?".Simplu, scurt, si la obiect, nu?Nu!Gresit!Pentru ca apoi toti se intreaba de ce raspunzi atat de scurt, si de sec, si de ce nu spui niciodata ceea ce faci de fapt, de parca ar fi un mare secret ceea ce faci tu.( ar trebui sa incetez sa scriu despre mine la persoana a doua.)
Nu de putine ori mi s-a reprosat ca dau raspunsul asta, nemultumitor pentru unii, si anume "Bine, tu?".Pentru ca e foarte scurt si cuprinzator, si lasa loc de multe interpretari.Fac bine?In ce fel fac bine?Dar de ce fac bine?E cumva "binele" meu mai bun decat al lor? De fapt, adevaratul motiv pentru care raspund scurt "bine"
apoi intreb despre tine si viata ta, este pentru ca atunci cand aud intrebarea asta fara sa vreau nu ma pot gandi decat la:"Oricum nu cred ca ii pasa ce fac.Probabil vrea sa vorbim despre el/ea."Asa ca incerc sa sar cat mai repede peste partea asta in care sunt intrebata ce fac din politete(probabil) si incerc sa trec direct la partea care te intereseaza pe tine.Adica propria persoana.Si ciudat ca de cele mai multe ori chiar am dreptate.
Oricum nu ma vad in stare sa spun: "Pai bine, am problema asta existentiala care nu stiu cum s-o rezolv desi stiu ca e doar de moment.Si tocmai m-am uitat in oglinda si ma simt cam naspa, mai ales dupa ce am vazut-o pe tipa aia pe facebook.Pentru ca ma compar des cu ea, cred ca nici daca era vedeta nu ma holbam atata la pozele ei, da' nu mai spune nimanui, bine?Oh, si tocmai am terminat de vazut un episod din animeul asta care m-a facut sa plang putin, e asaaaaa draguuuut.Uneori mi-as dori sa mai fie o persoana care sa se uite la el ca sa pot sa spun cat de mult iubesc personajele alea..Tu ce faci?".Nup, nu o sa se intample!
O alta varianta scurta ar fi "Rau, tu?".Dar nu pot spune ca fac "rau", ca dupa se vor simti obligati sa intrebe de ce fac"rau", pentru ca cineva care spune asta inseamna ca vrea atentie si consolare, si asta inseamna ca nu vom mai vorbi despre ei, ceea ce nu-i bine.
eu in majoritatea conversatiilor de genul
Desi se poate si mai rau.Atunci cand nici macar nu te mai intreb ce faci, si ma rezum doar la "bine".Atunci stii sigur ca nu ma intereseaza persoana ta, ma plictisesti si nu vreau sa vorbim.Doar daca nu suntem prieteni, caz in care am trecut peste faza cu "bine, tu?" si stiu ca imi vei spune oricum ce faci.Si nu ma mai simt obligata sa te intreb inapoi "Tuuu??"
Adica inteleg ideea ca trebuie sa iti spun ce fac pentru a exista "comunicare"(teoretic), pentru ca daca toata lumea ar spune scurt si sec "Bine, tu?" nu ar mai exista multe conversatii(poate inutile).Dar nu ma pot opri din a ma gandi ca de fapt chiar nu iti pasa ce fac eu si ce se intampla in viata mea, ci vrei doar sa vorbim despre tine.


16 mar. 2015

Adolescenta si partile ei naspa

Adolescenta e naspa.Am mai zis-o, o sa o spun in continuare.Asta imi aminteste de replica aceea din Daria, "I don't like kids.I didn't like kids even when I was a kid."Ceva de genul o sa fiu si eu, numai ca legat de adolescenti si perioada asta cam....nu chiar urata dar nici prea roz.Si nu o sa aduc in discutie oroarea acneei sau lucruri de genul.Ma refer la comportamentul majoritatii.Pe care nu-l inghit.Si ma intreb uneori daca unii se poarta asa numai datoita acestei perioade sau pur si simplu asa sunt ei si asa vor ramane tot restul vietii.Imi e teama de raspuns.

  • Fiecare adolescent-urasc cuvantul asta dar il voi folosi foarte des in aceasta postare-se crede mai special decat ceilalt.Fiecare vrea sa arate cat de interesant este el.Totul pare ca se rezuma numai la propria persoana si la propriile drame.Devine enervant cand auzi de la fiecare "Eu, eu, eu, eu".Parca fiecare ar avea ceva de demonstrat celorlalti.
  • Judeca mult.Nu stiu de ce o persoana trebuie sa fie intr-un fel sau in altul, dar dupa mintea unora, trebuie neaparat sa se incadreze in niste "tipare".Cea mai absurda chestie este sa dai peste o persoana care te judeca dupa pozele de pe facebook.
  • Sunt galagiosi.Ok, tocmai am vorbit ca o baba de 80 de ani, dar nu conteaza.Nu vreau sa stie toata strada cand eu sunt acolo.Nu vreau sa fiu "reperata" de la 10 Kilometrii distanta pe motiv ca prietenii cu care ies au voci de privighetori si fac precum animalele.Nu stiu de ce majoritatea celor pe care ii stiu, sau pe care i-am vazut, fara sa ii cunosc neaparat, vorbesc asa.
Iar viata mea de adolescenta printre adolescenti este... nu rea, poate doar putin ciudata.Ma intreb daca am chiar asa multe cosuri sau doar am exigente prea mari de la aspectul exterior si m-am lasat prea mult spalata pe cerier.Uneori imi e teama ca ceilati o sa ma judece pentru ca ii vad ataaaat de increzuti si nu imi dau seama daca totul este doar in mintea mea.Nu stiu ce o sa se intample cu mine, ce o sa fac in viata, cat o sa mai am prietenii astia.Ma simt doar o persoana foarte awkward.Stiu ca nu pot fi o persoana chiar atat de naspa pe cat imi inchipui eu cateodata, dar nu sunt nici chiar asa cum mi-ar placea sa fiu.Nu fac mereu ce mi-as dori sa fac, nu ma port mereu cum consider ca ar trebui, nu am fata pe care as vrea sa o am.Pe scurt e doar multa nesiguranta in cazul meu.Si sunt sigura ca si ceilalti sunt la fel uneori.Fiecare ascunde asta cum poate.Unii stau tacuti in coltisorul lor, altii fac zgomot cat se poate si fac pe interesantii.Desi tot nu e o scuza pentru lucrurile enumerate mai sus.
Teoretic partea buna este ca ai timp sa inveti ce iti place.Cel putin asta aud tot timpul.Dar scoala se pricepe foarte bine sa te opreasca din a invata ce iti place.Ce imi place mie nu se preda acolo.

*Chiar ramasesem in pana de idei.Bine ca mi-a reamintit o colega de coltisorul asta si mi-am gasit motivatia de a scrie pentru ca..ei bine..macar stiam ca cineva o sa citeasca aberatiile mele















9 mar. 2015

Gandesc prea mult


Mi-am zis ca nu ma voi gandi la asta decat atunci cand va fi momentul.Si esuez lamentabil.Acum nu pot decat sa stau in camera mea, ascultand Tatu-Don't regret si sa ma gandesc la cum va fi viata mea fara ei.Am zis ca nu voi face din asta un jurnal.Dar am esuat si la asta.Daca tot am inceput sa scriu, presupun ca ar trebui sa fiu mai explicita.
Ma gandesc ca ar trebui inca de acum sa incerc sa imi fac alti prieteni, sa ma apropii si de alte persoane.Pentru ca stiu cat de greu ma obisnuiesc eu cu persoanele noi.Credeam ca voi fi bine stiind ca au plecat nu pentru ca asa au vrut, ci pentru ca asa trebuie, si ca inca vor tine la mine.Chiar daca vor avea probleme mai importante.Pe de alta parte erau singurele persoane care nu mi-au reprosat nimic, nu mi-au spus sa ma schimb.Mi-e teama ca fara ei increderea in mine imi va scadea si mai mult. Si ma gandesc si la persoanele la care as putea apela cand nu vor mai fi.Si atunci imi dau seama cat de disperata sunt.Pentru ca nu mi-ar putea aduce decat si mai multe neplaceri.(ca sa nu zic altfel).
Unul este genul de persoana care se ghideaza doar dupa tiparele majoritatii, mi-e greu sa il vad cu o opinie proprie.Nici macar nu e capabil sa isi explice punctul de veder.Iar celalalt este egoist si isi inchipuie ca este singura persoana cu probleme.Stiu de pe acum ca nu ar fi langa mine, si nu m-ar intelege.Chiar daca a spus ca va fi acolo cand voi avea nevoie de el, nu a demonstrat-o niciodata.Si as vrea eu ca asta sa fie singura parte proasta la el. Si in plus de asta, amandoi au spus ca trebuie sa ma schimb.Cum sa fiu in preajma unor persoane care nu m-ar accepta?
...Gandesc prea mult si nu imi face bine.E doar un moment putin tensionat pentru ca nu stiu ce se va intampla in continuare.Universul meu mic si dragut si roz e cam zdruncinat acum iar eu ma panichez foarte usor.

EDIT 2017: 2 ani mai tarziu am trecut de la Tatu-Don't Regret la Taylor Swift- Blank Space si nici una din persoanele mentionate aici nu mai face parte din viata mea.Toate temerile mele nu s-au intamplat.Sunt aceeasi cu sau fara ele.De fapt, poveste amuzanta: una din persoanele astea mi-a facut de fapt un mare bine cand a plecat.(desi nici unul nu stiam asta la momentul respectiv)